miercuri, 27 iulie 2016

POSTAVARU (Cheile Rasnoavei-Munchia Cheii-Poiana Inului),15 iulie 2016

O tura plina de peripetii ce va ramane vesnic in memoria noastra.O tura pe Muchia Cheii din Postavaru cu amicii mei Viorica ,Marius si Gica.Gica mai parcursesera muchia cu 2-3 ani in urma insa facand parte dintr-un grup condus de cineva care cunoastea locul nu a fost atent la ,,poteca'' imaginara ,deoarece nu e traseu marcat sau umblat,acum nu mai stia cum ajungem in muchie.Trecem paraul Cheia si urcam frumos pe o poteca vizibila pana la un punct,unde incepe urcusul si potecile sunt firave si multe.Urcam pieptis ,gasin niste marcaje (fasii de plastic legate de copaci),care se termina .Apoi noi in loc sa iesim in dreapta am luat-o in stanga si am urcat pe o panta inclinata cu stanci ,unde nu mai era nicio urma de poteca.Am iesit in muchie dar mult mai sus decat unde trebuia de fapt sa iesim,chiar la locul unde e fixata tiroliana.Am facut poze tinandu-ne de tiroliana iar Viorica era pe jos de frica.Vedeam masina lasata jos in chei de aici.Am urmat muchia foarte spectaculoasa ,am ajuns la o cruce de lemn,unde am facut un mic popas.Apoi urcam mereu pe langa stanci ocolindu-le.Ajungem la o stanca cu o ferestra pe care o ocolim pe partea stanga .De unde priveam noi ,dintr-o scobitura a muchiei ,vedeam imposibila traversarea.Trece primul Gica apoi Viorica ,vin si eu iar la urma trece si Marius.Acest obstacol fiind cel mai dificil pe muchie,fiind trecut mergem inainte.Problema era pe unde vom cobori,ca de intors inapoi nu era posibil ,traseul fiind foarte dificil la urcare ,la coborare practic nici nu era cazul de incercat.Eu stiam de o posibila coborare in Poiana Inului,dar mai era de mers pana acolo.Ploaia ne tot sacaie cu cativa stropi ,doar.Ajungem intr-o poienita cu un tarus si urme de copite in jurul lui.Aici Gica banuieste ca se poate cobori asa ca o ia la vale prin padure pe dreapta spre abrupt.Eu il avertizez ca nu e bine si ca ne vom trezi deasupra prapastiei.Pleaca toti dupa el asa ca n-am de ales si cobor si eu un pic ptr.a tine legatura cu ei.Ii chem la deal si urca toti inapoi.Stam noi si cautam o poteca negasind-o iar plecam la vale ,de data asta pana intr-un valcel de unde nu mai putem inainta,asa ca incepem urcusul foarte dificil,abrupt ,inapoi in poienita,unde vom manca ,poate vom gandi mai bine cu stomacul plin si vom gasi solutia perfecta pentru a inainta.Ma ridic de la masa si urcand direct pe culme gasesc poteca pe care se umblase de curand ,erau urme de copite si frunze de plante retezate inca neofilite.Urc si ma distantez de amicii mei ,ii strig iar ei riposteaza ca nu e bine si ca ar trebui sa coboram pe stanga prin padure.Ideea lor imi da fiori.Stiam cat e de vasta padurea inspre Valea Seaca,cati ursi misuna pe acolo,apoi nu cunosteam zona niciunul din noi.Am insistat strigand la ei sa ma urmeze si coborand intr-o sea am dat de valcelul ce coboara in Poiana Inului.Il sun pe Liviu pentru ai cere detalii deoarece nu eram sigura  de valcel(el urcasera in primavara pe aici,atunci era uscat fara vegetatie ,acum era plin de balarii de un metru).Imi confirma ca este locul bun de coborat si incepem coborarea.Acesta este momentul cel mai palpitant si hazliu al turei.Eu gasesc o creanga uscata de vreo doi metri in care ma sprijin,neavand betele la mine,stiind ca e traseu de catarat, ca altfel alunec la vale pe poteca umeda ,alunecoasa,plina de pietre si acoperita de balarii ,de nu vedeai unde pui piciorul.Prima coboara Viorica ,ea are bat de traking,apoi vin eu ,dupa mine Marius care gaseste o creanga de vreo trei metri pe care o trage de-a curmezisul dupa el punand frana.Apoi Gica mai sus care face cateva poze.Aparatul meu era in rucsac ,nu era momentul de facut poze.De doua ori am alunecat cazand in fund.Viorica a ajuns jos cu pantalonul rupt in fund si cu o piatra ce i-a venit direct in pulpa piciorului miscata de Marius care era in urma noastra.In cele din urma am ajuns cu bine ,eram bucurosi ca am scapat de Muchia Cheii.A fost asa dupa cum spuneam la inceput o tura care va ramane in memoria noastra prin spectaculozitatea si intamplarile mai putin fericite dar important e faptul ca am reusit sa parcurgem acest traseu nemarcat ,dificil ,in premiera!









Marcajul traseului.:)






























































 Din ciudateniile naturii.
 Si iar urcam ,urcam...
 Alt copac cu forme ciudate.
 Liliacul salbatic a fructificat.


 In poiana suspendata pe stanca plina de flori.





 Sarituri cu prajina ..










Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu